Ministerul Educației anunță că 238 de școli din țară sunt încadrate în scenariul roșu. Situația din București

Distribuie acest articol:

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, vineri, scenariile aprobate, la nivel național, pentru începerea școlii. Astfel, în 238 de unități de învățământ va fi aplicat scenariul 3, cu activtăți exclusiv online, iar în 7 unități vor fi scenarii mixte.

Potrivit unui comunicat al MEC, comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență (CJSU/CMBSU) au emis hotărârile privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, valabil pentru începutul de an școlar 2020-2021, în urma propunerilor înaintate de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ.

Astfel, 12.610 unități de învățământ sunt incluse în scenariul 1, cu participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Alte 4.892 de unități de învățământ au fost încadrate în scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

În 238 de unități de învățământ se va aplica scenariul 3, cu participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

De asemenea, 7 unități de învățământ au fost incluse în scenarii mixte (S2+S3). „Varianta aceasta s-a aprobat avându-se în vedere situațiile specifice din fiecare unitate. Unele dintre unități se află în curs de reabilitare și altele au cazuri medicale particulare la clasă, astfel încât impun învățarea online”, se arată în comunicat.

Ministerul precizează că, potrivit analizei publicate în 7 septembrie de INSP, în 2.728 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori, în 410 localități se situează între 1 și 3 la 1.000 de locuitori, iar în 43 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori.

„Reamintim că, potrivit Ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori”, se mai arată în comunicatul MEC.

Situația în București

Inspectoratul Școlar al Municipiului București anunță că în 17 unități de învățământ din Capitală școala va începe în scenariul 3, care presupune participarea la activități exclusiv online. Printre acestea se numără două unități de nivel preşcolar, 8 școli gimnaziale, două de nivel liceal, una de nivel postliceal, 3 de învăţământ special și una de învăţământ particular.

Potrivit unui comunicat al ISMB, 595 de unități de învățământ de stat şi particular au fost incluse în scenariul 2 (lista poate fi consultată aici). Printre acestea se regăsesc 121 de unități de nivel preşcolar, 145 de nivel gimnazial, 96 de nivel liceal, 16 unități de învăţământ special, 5 şcoli de arte, 6 cluburi sportive, 6 cluburi ale copiilor și 200 de unități de învăţământ particular.