Ziua și recordul pe piața valutară. Euro ajunge la un nou maxim istoric față de leu

Distribuie acest articol:

Leul s-a depreciat, miercuri, cu 0,45 bani faţă de euro (0,09%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric. Cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8590 lei/euro.

BNR a cotat marţi euro la 4,8545 de lei.

Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8548 şi 4,8644 de lei pentru un euro.

De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,1269 lei, în urcare cu 1,33 de bani (0,32%), faţă de cursul de marţi, respectiv 4,1136 lei/dolar.

Totodată, moneda naţională s-a depreciat faţă de francul elveţian, cu 2,07 bani (0,46%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,4972 lei, comparativ cu 4,4765 de lei/franc marţi.

Aurul s-a scumpit cu 1,98 de lei (0,78%), până la 255,8891 de lei, de la 253,9048 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă. 

Reprezentanții Băncii Naționale spuneau marți că această evoluție este normală, iar creșterea nu este deloc una semnificativă.

„Suntem în același scenariu pe care l-am evocat săptămâna trecută. Probabil se caută noi echilibre pe toate monedele regionale și, în consecință, avem și această evoluție a cursului leului. Dar, dacă ne uităm la cifrele propriu-zise, dincolo de recordul statistic pe care-l consemnăm, evoluția de astăzi a fost, din nou, una mică, de vreme ce deprecierea a fost de 0,1 %, sub un ban. Deci, din punctul acesta de vedere trebuie să înțelegem că acestea sunt evoluții normale într-o piață, sigur, în contextul în care nu înregistrăm în fiecare zi un record.

Astăzi s-a întâmplat, dar este un record statistic și nu vedem neapărat o continuare a tensiunilor care să ducă la deprecieri semnificative de la o zi la alta”, a explicat marți la Digi24 Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.