CFR repetă licitaţii la care nu vine nimeni, în timp ce Gara Nicolina din Iasi arată tot mai jalnic

Distribuie acest articol:

La puţin timp după ce ziarul nostru a prezentat o galerie de imagini cu dezastrul din zona Gării Nicolina, Sucursala Regională Căi Ferate Iaşi a relansat procedura de atribuire a contractului pentru expertizarea tehnică şi întocmirea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI) pentru peroane, copertine şi pasajul pietonal.

Caietul de sarcini menţionează şi clădirea Gării Internaţionale, care include copertina pentru linia I. Noul termen de depunere a ofertelor este 20 august, iar durata contractului, 45 de zile.

Suma alocată pentru achiziţionarea acestor servicii este de 57.474 de lei, la fel ca în toate celelalte licitaţii iniţiate de un an încoace şi eşuate din lipsă de ofertanţi.

Deputatul Petru Movilă ne-a explicat că lipsa ofertelor poate fi şi o consecinţă a obligaţiei ca firmele de construcţie interesate să aibă acreditarea AFER – organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în domeniul feroviar. Clădirea Gării Internaţionale şi peronul I au fost date în folosinţă la începutul anilor ’50.

Celelalte trei peroane au fost construite în deceniul următor, iar pasajul a fost deschis în 1982. Cu excepţia acestuia, toate celelalte obiective şi-au depăşit durata normală de exploatare (cuprinsă între 30 de ani, peroanele, şi 40 de ani, clădirea).

La sfârşitul anului 2017, CFR SA răspundea unei pro­puneri a Primăriei ieşene că pasajul pietonal de la Gara Internaţională nu poate fi transferat Municipalităţii întrucât nu este un „mijloc fix“.

Administraţia locală ceruse obiectivul ca să-l reabiliteze. Aşa cum menţionează şi caietul de sarcini, pasajul se află într-o stare avansată de degradare, iar la fiecare ploaie mai serioasă este inundat.