Bar Rafaeli, unul din „îngerii” Victoria’s Secret, condamnată pentru o fraudă de șase milioane de dolari

Distribuie acest articol:

Bar Rafaeli, unul dintre cele mai cunoscute fotomodele ale planetei, a fost condamnată la șase luni de muncă în folosul comunității de către un tribunal din Israel.

O pedeapsă mai dură a primit mama sa, care va sta 16 luni după gratii. Autoritățile au găsit-o vinovată pe Bar Refaeli că nu și-a plătit taxele în perioada 2006-2012, când a reușit să ascundă de Fisc șase milioane de dolari.

Bar Rafaeli a pretins că aceşti bani i-ar fi câştigat în SUA, unde a locuit o perioadă de timp, şi pe care nu era obligată să-i declare în ţara sa, afirmaţii puse însă la îndoială de Procuratură.

Părinţii ei au fost acuzați de spălare de bani şi pentru că a fi declarat că sunt beneficiarii unor conturi care aparţin de fapt fiicei lor. Ei sunt bănuiţi că au dat informaţii false autorităţilor fiscale şi au tăinuit relaţiile pe care fiica lor le menţinea în Israel, cât timp lucra în străinătate.

De asemenea, mama lui Bar Rafaeli este bănuită că nu a declarat 770.000 de euro obţinuţi din comisioane când era impresara fiicei sale, pe care i-ar fi depus în conturi bancare din străinătate.

În vârstă de 35 de ani, ea este unul dintre cele mai cunoscute fotomodele israeliene. În 2009 și 2010 a apărut în revista Sports Illustrated și face parte din echipa de „îngeri” a casei de lenjerie intimă Victoria’s Secret.