Distribuie acest articol:

Ministerul Afacerilor Externe anunță cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Spania – Andaluzia – că regiunea se confruntă cu un val de caniculă, informează Mediafax.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei – regiunea Andaluzia – că autoritățile spaniole au emis un cod portocaliu de caniculă pentru această regiune, pentru perioada 20 – 21 iulie 2020.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34 954233243, +34 954230947, +34 954624053, +34 954624070, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al oficiului consular al României la Sevilla: + 34 648212169.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/ES-Spania.html, http://madrid.mae.ro, http://sevilla.mae.ro/contact, http://www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.