Scădere a infectărilor de coronavirus: 250 de cazuri noi la doar 4.614 teste efectuate. 18 oameni au murit

Distribuie acest articol:

Încă 250 de persoane au fost testate pozitiv la coronavirus în România, în ultimele 24 de ore. La terapie intensivă sunt internate 227 de persoane. Față de bilanțul de ieri, numărul testelor noi a fost de doar 4.614, fiind ziua cu cele mai puține teste efectuate în ultimele două săptămâni.

Până astăzi, 6 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.223 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.413 au fost externate, dintre care 20.213 de pacienți vindecați și 1.200 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.768 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 05.07.2020 (10:00) – 06.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (10 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Mureș, Olt, Prahova și Timiș.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.

17 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 227 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 771.482 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 306 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 872 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 193.501 lei.

Situația cazurilor de coronavirus din România pe județe

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba468
2.Arad707
3.Argeș1.016
4.Bacău677
5.Bihor696
6.Bistrița-Năsăud574
7.Botoșani1.047
8.Brașov1.698
9.Brăila251
10.Buzău644
11.Caraș-Severin119
12.Călărași181
13.Cluj693
14.Constanța484
15.Covasna299
16.Dâmbovița683
17.Dolj333
18.Galați1.061
19.Giurgiu275
20.Gorj287
21.Harghita342
22.Hunedoara664
23.Ialomița444
24.Iași1.027
25.Ilfov793
26.Maramureș214
27.Mehedinți208
28.Mureș764
29.Neamț980
30.Olt294
31.Prahova587
32.Satu Mare80
33.Sălaj120
34.Sibiu673
35.Suceava4.090
36.Teleorman165
37.Timiș538
38.Tulcea190
39.Vaslui194
40.Vâlcea85
41.Vrancea1.130
42.Mun. București3.411
43.37
                                       TOTAL29.223

Coronavirus – situația românilor din străinătate până pe 6 iulie

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.996 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Grecia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Grupul de Comunicare Strategică precizează că aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

„Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20”, precizează GCS.