Avertizare meteo: Nordul țării, sub cod portocaliu, 18 județe sub cod galben de ploi. Unele zone sunt deja afectate de inundații

Distribuie acest articol:

Meteorologii au emis noi avertizări de ploi pentru mai mult de jumătate din țară. Astfel, 9 județe din nordul țării sunt sub cod portocaliu, iar alte 18 județe sunt sub cod galben. Aceasta, în condițiile în care mai multe zone din România au fost deja afectate de inundații.

Potrivit ANM, în nordul Moldovei și în zona Munților Apuseni, apoi și în Maramureș și în nordul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină.

Se vor acumula cantități de apă de peste 30…40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Codul portocaliu este în vigoare până luni dimineața, la ora 02.00.

Codul galben este valabil până mâine dimineață, la ora 10.00.

Potrivit meteorologilor, în nord-estul, nordul, centrul și nord-vestul țării, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.

Mai multe zone din țară au fost deja afectate de inundații. Cea mai gravă situație este acum în bazinul Jiului. Apele învolburate ale râului au făcut prăpăd în tot județul Hunedoara. Sute de oameni din Uricani, Lupeni și Aninoasa au fost evacuați, după ce apele le-au inundat gospodăriile. Câteva drumuri au fost acoperite de puhoaie, iar unele dintre ele au și cedat.