Record sumbru în Statele Unite. S-au înregistrat 40.000 de cazuri de coronavirus în doar 24 de ore

Distribuie acest articol:

Statele Unite au înregistrat 40.000 de cazuri de infectare cu coronavirus în doar 24 de ore, scrie The Guardian, fiind cel mai mare bilanț anunțat de la începutul pandemiei.

Texas a devenit primul stat american care a reintrodus restricții pe fondul creșterii infecțiilor. În Los Angeles s-a raportat cel mai mare număr de cazuri confirmate din întreaga țară, 91.557 de îmbolnăviri, potrivit cifrelor publicate de Universitatea Johns Hopkins.

CDC: 20 de milioane de americani ar fi fost deja infectați cu coronavirus

Cel puțin 20 de milioane de persoane din Statele Unite ale Americii ar fi fost deja infectate cu COVID-19, potrivit ultimelor estimări ale oficialilor din domeniul sănătății, scrie BBC. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor informează că numărul real de cazuri este de aproximativ 10 ori mai mare decât cifra raportată.

„Estimăm că în acest moment, pentru fiecare caz raportat, au existat de fapt alte 10 infecții”, a declarat directorilor CDC dr. Robert Redfield. El a mai adăugat că între 5% și 8% din populație a fost expusă virusului și a îndemnat americanii să păstreze distanțarea socială, să poarte măști și să se spele pe mâini.

Anthony Fauci: Abordarea americană în combaterea COVID-19 nu funcţionează

Medicul american Anthony Fauci, principalul expert sanitar din SUA responsabil cu bolile infecţioase, a recunoscut într-un interviu publicat vineri de Washington Post că Statele Unite trebuie să-şi schimbe abordarea în vederea stăvilirii pandemiei COVID-19, care se accelerează în mare parte din această ţară.

„Ceva nu merge (…) Putem să facem oricâte tabele vrem, nu va funcţiona niciodată”, admite Fauci, director al Institutului american de boli infecţioase şi membru al celulei de criză COVID-19 create la Casa Albă de preşedintele Donald Trump.

Statele Unite testează tot mai mult, numai joi fiind efectuate peste 640.000 de teste pentru depistarea noului coronavirus, dar numărul cazurilor de COVID-19 creşte de câteva săptămâni într-un ritm şi mai accentuat ca înainte. Statele foarte populate, precum Arizona, California, Texas sau Florida, au cele mai substanţiale creşteri ale îmbolnăvirilor.