Cinci poliţişti de la Secţia 21 din Bucureşti au intrat în izolare, după ce un coleg a fost confirmat cu COVID-19

Distribuie acest articol:

Cinci poliţişti din cadrul Secţiei 21 de Poliţie din Bucureşti se află în izolare, după ce un coleg a fost depistat cu COVID-19, a informat, marţi, Poliţia Capitalei.

De asemenea, arată sursa citată, la nivelul structurii de Acţiuni Speciale, 36 de poliţişti sunt în izolare, un coleg fiind confirmat pozitiv, informează Agerpres.

În România au fost confirmate, până acum, 24.291 de infecții cu coronavirus. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale. În total, în România au murit 1.523 de persoane infectate cu coronavirus. Primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie.