HARTA notei 10 la Evaluarea Națională 2020. Județele unde au fost cele mai multe medii maxime

Distribuie acest articol:

Rezultatele la Evaluarea Națională au fost publicate, luni, iar 76,10% dintre candidați au reușit să obțină cel puțin media cinci. Un număr de 839 de elevi au reușit să încheie examenul cu media 10. Ministerul Educației a întocmit o hartă la nivel național cu mediile de 10 în fiecare județ.

Potrivit hărții postate pe site-ul Ministerului Educației, cele mai multe medii de 10 au fost în municipiul București  – 224, cele mai multe în sectoarele 1 și 2., cele mai puține în 3 și 5.

În topul județelor cu cele mai multe medii de 10 sunt Cluj- 66, Iași – 46, Argeș – 42 și Brașov – 30.

Cele mai puține medii de 10 au fost în județele Harghita și Covasna – o singură medie maximă.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 de candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece).

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 au fost afișate pe evaluare.edu.ro. Rezultatele la Evaluare Națională au fost publicate în format anonimizat. Astfel, pe pagina online dedicată rezultatelor de la Evaluare Națională 2020 vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat de la Evaluarea Națională va primi anterior afișării rezultatelor codul specific.