HARTA. Codul galben de furtuni și grindină a fost prelungit și va cuprinde aproape toată țara

Distribuie acest articol:

Meteorologii au prelungit până joi la ora 10.00, codul galben de furtuni, ploi torențiale și grindină.

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, local în Muntenia și Moldova, precum și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.

Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp, potrivit ANM.

harta cod galben 10 iunie
FOTO: ANM

Totodată, până vineri la ora 23 este în vigoare o informare meteorologică de vreme instabilă pentru cea mai mare parte a țării.

Prognoza pentr București. Ploi și vijelii în următoarele zile

Meteorologii anunță instabilitate atmosferică în Capitală începând de miercuri pănă vineri, urmând sp apară ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, iar temperaturile vor fi în scădere, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM),

În special din orele serii de miercuri vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea mai ales caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

„Cantitățile de apă înregistrate (îndeosebi în intervale scurte de timp) vor depăși 15…20 l/mp”, conform ANM.