Dinamo vs FCSB , Poli Iasi vs Sepsi în semifinalele Cupei României!

Distribuie acest articol:

Dinamo și FCSB se vor duela din nou în semifinalele Cupei României. Ultima oară, cele două s-au întâlnit în acest act al competiției în 2016, iar ”câinii” au trecut mai departe. În cealaltă semifinală se vor întâlni Sepsi și Poli Iași.

Meciurile din semifinalele Cupei României:

  • Sepsi – Poli Iași
  • Dinamo – FCSB

FCSB este singura echipă din play-off prezentă în competiție și favorita caselor de pariuri pentru a câștiga trofeul. Becali este rezervat cu privire la titlu în acest sezon, iar Cupa României devine un obiectiv important pentru vicecampioana României. Trofeul asigură un loc în preliminariile Europa League. Toate cele patru echipe au primit licența UEFA și pot participa în cupele europene dacă vor triumfa în Cupă.

„Eu m-aş bucura să joc împotriva FCSB-ului în semifinale pentru că e singura echipă pe care o batem şi noi. Păi, dacă e să mă iau după statistici şi după ce s-a întâmplat în sezonul ăsta…”, spunea Ionel Dănciulescu, în urmă cu trei luni, la emisiunea Fotbal Club.

Echipele vor putea efectua cinci schimbări

”În conformitate cu decizia Comitetului Executiv din 27 mai 2020, până la finalul sezonului 2019-2020, echipele participante în Cupa României vor putea efectua 5 înlocuiri pe toată durata desfășurării jocului. Pentru a nu fi afectată cursivitatea jocului, acestea vor fi realizate în cel mult trei momente de întrerupere a partidei. În plus, cluburile participante în competiție pot înscrie în raportul arbitrului un număr maxim de 20 de jucători, cu obligația ca 8 dintre aceștia să fie jucători formați la nivel național”, se arată pe site-ul oficial al FRF.