Grav accident rutier în Italia: Patru români au murit și alți trei au fost răniți. Doi copii printre victime

Distribuie acest articol:

Opt români au fost implicați într-un grav accident care a avut loc în Italia, în urma căruia patru au murit, iar trei au fost răniți și au ajuns la spital, a anunțat MAE, într-un comunicat, sâmbătă dimineață. Un alt român este în afara oricărui pericol.

Cotidianul La Repubblica relatează că accidentul s-a produs pe autostrada A1 dintre Arezzo și Monte San Savino. O mașină Volkswagen Sharan în care se afla o familie din România – mamă, tată, 4 copii și bunicii paterni – s-a izbit puternic de un TIR.

O fetiță de 10 luni, un băiat de 10 ani și bunicii celor doi copii au murit în urma impactului.

Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Bologna au întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale în regim de urgență, pentru informații privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și circumstanțele producerii accidentului, a precizat MAE.

„Potrivit informațiilor obținute de la autoritățile locale, în acest accident au fost implicați opt cetățeni români, dintre care patru au decedat, trei au fost răniți, fiind transportați la unități medicale din zonă pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate, iar un alt cetățean român este în afara oricărui pericol”, a transmis sursa citată.

Familiile românilor implicați în acest accident au fost informate de autorități.

„Până la acest moment, la nivelul consulatului general nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident. Consulatul General al României la Bologna este în dialog cu autoritățile locale și cu unitățile medicale în care sunt internați cetățenii români, fiind pregătit să acorde asistență consulară, inclusiv cu privire la procedura necesară repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces, în funcție de solicitări”, mai arată MAE.