Tătaru îl contrazice pe ministrul Economiei: Românii care se întorc din Grecia și Bulgaria încă nu scapă de izolare

Distribuie acest articol:

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, este încă reticent cu privire la eliminarea perioadei de izolare de 14 zile, începând cu 15 iunie, pentru românii care se vor întoarce din vacanțele petrecute în Grecia și Bulgaria. Măsura era anunțată la finalul lunii mai ca fiind posibilă de către ministrul Economiei, Virgil Popescu.

„Gândiți-vă, dacă este acest risc, ce vor face cei care se vor întoarce în România, care stau în izolare? În acest moment noi judecăm la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență fiecare stat în parte. În măsura în care vedem că în acel stat are o rată de cazuri noi la mia de locuitori mică, gândim, prin reciprocitate, și atunci veți vedea și zborurile, să avem cu acele state anumite reguli în care să scoatem autoizolarea la întoarcere, dar încă nu este momentul. Analizăm în această perioadă. Veți vedea spre 15 iunie și deciziile luate”, a declarat Nelu Tătaru, joi.

El a dat acest răspuns fiind întrebat despre declarația făcută de Alexandru Rafila, că în Bulgaria și Grecia sunt șanse mai mici de infectare cu coronavirus decât în țara noastră. Reprezentantul României la OMS a precizat însă că „orice călătorie suplimentară poate să afecteze cifrele”, chiar dacă cele două țări au o incidență mai mică a infecției.

Ministrul Sănătății a mai precizat că în momentul acesta dacă cineva pleacă în vacanță în Grecia și Bulgaria, la întoarcere intră în izolare: „Da, avem acele 14 zile”.

Declarația făcută astăzi de Nelu Tătaru este mai reticentă decât anunțul făcut de Ludovic Orban în ședința BEx PNL, că cei care merg în vacanță în cele două țări ar putea scăpa de perioada de izolare de 14 zile. Premierul afirma că se lucrează la un pachet de măsuri în acest sens, care să fie aplicat după data de 15 iunie.

Conform Institutului Național de Sănătate Publică, toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională trebuie să stea în izolare la domiciliu pentru 14 zile.

INSP şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează situaţia din cele două ţări pentru vedea dacă acestea rămân sub coeficientul de risc privind infectarea cu noul coronavirus, adică sub pragul de 4 sau 5.

Decizia vine după revizuirea evaluării epidemiologice realizată de România la începutul lunii aprilie. De atunci şi până acum, însă, epidemia de coronavirus a cunoscut o stagnare sau chiar o scădere în cele două state europene.

Joi se înregistrau în Grecia peste 2.930 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, din care 179 de morţi, iar în Bulgaria erau peste 2.580 de cazuri şi 147 de decese.