Ploi torențiale, vijelii și grindină până la sfârșitul lunii mai. Informarea meteo a fost prelungită

Distribuie acest articol:

Meteorologii au prelungit informarea de vreme instabilă, până la finalul lunii mai. Vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în cea mai mare parte a țării. 

Informarea va fi în vigoare până în 31 mai, ora 23.00.

Din a doua parte a zilei de mâine vor fi ploi torențiale în cea mai mare parte a țării.

Vântul va fi intens în timpul ploilor.

Vineri, furtunile vor apărea în majoritatea regiunilor, iar pe spații mici se pot strânge cantități de apă de 15 – 20 l/mp.

Sâmbătă va ploua în special în sud, sud-vest, în centru și la munte.
Astăzi, în București, temperaturile nu vor mai trece de 20 grade Celsius. Pe parcursul zilei vor fi averse cu tunete și fulgere și vor fi posibile căderi de grindină. 

Vântul va prinde putere, iar presiunea atmosferică va scădea ușor.