Previziuni dramatice pentru industria alimentară din România: Consumul – prăbușit, profitul – o iluzie

Distribuie acest articol:

Pandemia i-a făcut pe oameni să mănânce și să arunce mai puține alimente. În Europa, industria cărnii este puternic afectată. Prețurile au scăzut și depozitele sunt pline. Tablou dramatic și pentru industria alimentară din România: consumul este prăbușit, profitul este o iluzie, a explicat la Digi24 Sorin Minea, președintele Romalimenta.

„Prețul e dictat de consumator.

Consumul a scăzut dramatic în toată Europa.

O majorare de preț e o iluzie, nu se poate realiza.

În toată Europa este vorba de o scădere de 30% în industria alimentară, nu beneficiem de subvenții.

Dacă consumatorul va refuza să dea bani mai mulți și nici nu are de unde, degeaba ne facem planul cu mărirea prețurilor. Peste tot în Europa prețurile au scăzut.

Consumul este prăbușit, profitul – o iluzie, ne rugăm să supraviețuim, nu să facem profit.

O majorare de preț acum nu se poate face.

Consumatorul s-a schimbat. Până acum luam tigăi, tot ce dădea Dumnezeu, acum cumpărătorul a început să gândească”, a explicat Sorin Minea.

Consumul de carne de vită și pasăre, la minimul ultimilor ani – Bloomberg

În acest an, cererea de carne de porc în Uniunea Europeană va scădea cu 0,6% până la 20,3 milioane tone, cea mai scăzută valoare din ultimii şapte ani, estimează Departamentul american al Agriculturii. Se prognozează că și consumul de carne de vită şi pasăre va ajunge la minimul ultimilor ani, arată Bloomberg.

Pandemia a apărut într-un moment în care sectorul cărnii era deja afectat de preocupările multor persoane cu privire la mediu. Unii consumatori au decis să mănânce mai puţină carne, din cauza contribuției acestui sector la despădurire şi emisiile de dioxid de carbon.

În acest context, dietele vegane câștigă popularitate. Spre exemplu, în Germania, renumită pentru produsele din carne precum cârnații, 63% dintre rezidenţi vor să reducă consumul de carne.

Preţurile la carnea de porc în Europa, care au fost inițial stimulate de creşterea exporturilor către China, au început acum să scadă. Astfel că preţurile în Franţa şi Germania sunt la cel mai redus nivel din ultimul an.

Apare un surplus, în condițiile în care produsele precum vițeii de lapte se îndreptau în mod normal spre restaurantele selecte din Italia, care au fost închise din cauza carantinei.

Pentru a ajuta piața, Uniunea Europeană a propus chiar să contribuie la finanţarea depozitării produselor precum carnea de vită şi miel.

Veniturile producătorilor francezi din acest sector au scăzut în medie cu 30 la sută de la începutul pandemiei, potrivit estimărilor. Din cauza faptului că există mai puţini turişti care să cumpere mezeluri din Franța, vânzările ar putea rămâne la un nivel scăzut chiar şi după ridicarea interdicţiilor. Iar declinul economiei ar putea reduce cheltuielile consumatorilor, ceea ce ar duce la crearea unui cerc vicios.