Tarom introduce zboruri din Bucureşti spre Roma, Milano şi retur în data de 26 mai. Cine poate călători

Distribuie acest articol:

Tarom reia zborurile spre Italia, începând din 26 mai, dar acestea vor operate în condiţii speciale, cu respectarea regulilor impuse de starea de alertă anunţat, sâmbătă, operatorul aerian. Tarifele pornesc de la 200 de euro.

„La solicitarea dumneavoastră, am introdus următoarele zboruri spre şi dinspre Italia cu data de călătorie 26 mai 2020: Bucureşti – Roma – Bucureşti, tarif 208 euro, cu bagaj de mână de 10 kg şi bagaj de cală de 30 kg incluse; Bucureşti – Milano – Bucureşti, cu tarif de 200 euro, cu bagaj de mână de 10 kg şi bagaj de cală de 23 kg incluse”, se arată pe pagina de facebook a companiei.

Dinspre România spre Italia pot călători

– cetățeni italieni 
– lucrători sezonieri cu contract de muncă conform art. 4, alin. I 
– lucrători din sectorul transporturilor, prevăzuți în anexa nr.3, la comunicarea privind implementarea culoarelor verzi („green lanes”), în temeiul orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor, în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C (2020 1897/23.03.2020).

Dinspre Italia spre România vor fi acceptaţi doar cetăţenii români care doresc repatrierea, menționează Tarom. 

Compania recomandă ca înainte de efectuarea zborului călătorii să respecte condiţiile de călătorie speciale, care pot fi găsite la https://www.tarom.ro/masuri-de-calatorie.

Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul www.tarom.ro, prin aplicaţia mobilă şi de la orice agenţie Tarom.

Potrivit sursei citate, check-in-ul se face gratuit, online sau la aeroport.