Ludovic Orban: Vom menține terasele închise

Distribuie acest articol:

Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică seara, după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, că terasele vor rămâne deocamdată închise. Premierul a explicat că articolul 8 din legea pentru starea de alertă prevede posibilitatea acestei măsuri.

„În art 8 din lege există posibilitatea de a menţine terasele închise şi le vom ţine închise”, a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban a anunțat că luni a convocat la ora 7:30 Consiliul Național pentru Situații de Urgență, iar la ora 8:00 va fi o ședință de guvern la care va fi adoptată Hotărârea de Guvern prin care să se pună în vigoare prevederile legii referitoare la starea de alertă.

„Hotărârea de Guvern, conform legii, este actul normativ prin care am decis să instituim starea de alertă odată cu intrarea în vigoare a legii”, a spus Ludovic Orban. El a precizat că Hotărârea de Guvern va cuprinde tot ceea ce prevede legea, planul de măsuri cu cele trei anexe.„Odată cu instituirea stării de alertă în baza legii, practic avem toate instrumentele legale pentru a ne asigura de respectarea legii”, a afirmat premierul.

El a spus că după ce va merge luni în Parlament va convoca reprezentanții tuturor instituțiilor de control pentru a dispune măsurile necesare aplicării stării de urgență. „Vor fi pe teren”, a dat asigurări Ludovic Orban