Un tânăr care a descoperit 14 topoare vechi de 3.000 de ani și le-a predat statului se judecă de doi ani pentru a fi recompensat

Distribuie acest articol:

Un tânăr din Iași care a făcut mai multe descoperiri arheologice și a predat obiectele statului se judecă cu Ministerul Culturii pentru că nu i-a fost achitată recompensa prevăzută de lege, informează Ziarul de Iași.

Cezar Cioran și-a cumpărat un detector de metale în 2014 și a început să îl folosească în apropierea locuinţei sale din comuna Miroslava. În 2015 și 2016 a descoperit 14 topoare vechi de aproximativ 3.000 de ani și un inel de bronz vechi de câteva sute de ani. Tânărul a predat vestigiile autorităţilor. În 2017, a mai găsit un colier vechi de 2.500 de ani. 

Pentru că nu i-a fost achitată recompensa prevăzută de lege, Cezar Cioran a intentat proces Ministerului Culturii în 2018. Cioran a câștigat acum în primă instanță, la Judecătoria Iași, iar Ministerul Culturii a fost obligat să îi achite 5.000 de lei.

„Potrivit experţilor, valoarea financiară totală a topoarelor de bronz, cunoscute în literatura de specialitatea sub numele de celturi, este de 12.300 lei (7.800 lei – cele nouă topoare descoperite la data de 13.12.2015; 4.500 lei – cele cinci topoare descoperite le data de 18.02.2016), iar valoarea financiară a inelului de bronz este de 200 lei“, se arată în motivarea primei sentinţe.

În timpul procesului, ministerul a susținut că Cioran a descoperit bunurile în urma unor acțiuni arheologice organizate, nu întâmplător, deci nu poate cere recompensa, însă judecătorii nu au fost de acord.

„Instanţa constată că reclamantul este autorul a două descoperiri arheologice întâmplătoare de valoare excepţională, fiind îndreptăţit la o recompensă bănească de 30% din valoarea financiară a pieselor, precum şi unei bonificaţii suplimentare de până la 15% din valoarea bunurilor în cazul topoarelor de bronz“, se arată în motivarea instanţei.

Sentința a fost atacată cu apel și procesul va continua la Curtea de Apel Iași.