Zborurile spre Italia, Spania, Germania, Franța și Anglia, INTERZISE până în iunie. Proiect MAI

Distribuie acest articol:

Potrivit unui proiect publicat de MAI, interdicția de zbor spre țările considerate „zone roșii” s-ar putea prelungi și după data de 15 mai. Deși în document nu este specificată o dată la care cursele regulate pot fi reluate, acest lucru s-ar putea întâmpla cel mai devreme la 01 iunie, având în vedere faptul că măsurile vor fi relaxate din două în două săptămâni. 

MAI a publicat, sâmbată, setul de măsuri aplicabile după ridicarea stării de urgență, începând cu data de 15 mai 2020, cu titlul de propunere!

Potrivit documentului, se propune menținerea măsurii de „suspendare a zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre și dinspre țările din zona roșie de risc epidemiologic pe durată determinată, potrivit dispozițiilor normelor internaționale aplicabile”. (foto)

(w670)

În acest moment, Institutul Național de Sănătate Publică clasifică ca zone roșii următoarele țări: Italia, Spania, Franta, Elvetia, Olanda, Marea Britanie, Belgia, Austria, Germania, Turcia, SUA si Iran. (foto)

(w670)

De asemenea, se pastrează obligativitatea carantinei instituționalizate pentru persoane care vin din aceste țări și a autoizolării la domiciliu pentru cei care vin din alte țări, pentru o perioadă de 14 zile.

Astfel, pentru a permite zborul în aceste țări după 15 mai, autoritățile au două variante: ori modifică lista „țărilor roșii”, ori elimină cu totul acea prevedere din proiect.