Iohannis, un nou atac la adresa PSD pe tema Ținutului Secuiesc: Eu nu am nimic cu maghiarii. PSD promovează legi care duc la autonomie

Distribuie acest articol:

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că PSD continuă să promoveze legi care duc la o formă de autonomie a Ținutului Secuiesc. Președintele s-a referit la un proiect de lege adoptat tacit de Senat care prevede folosirea limbii maghiare în instituțiile publice din mai multe județe din Ardeal, precum și posibilitatea de a arbora steagul secuiesc.

„Nu putem să ne facem că nu vedem cum PSD este evident în situația de a promova anumite acte administrative, legi, care vin să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc, ori așa ceva este pur și simplu neconstituțional și nu voi tolera apariția unor astfel de legi.”, a declarat Klaus Iohannis.

Proiectul de lege care modifică Codul Administrativ a fost adoptat în comisiile de specialitate din Senat, însă nu a mai ajuns la votul final fiind adoptată tacit legea. Luni, conducerea Camerei Deputaților a decis introducerea pe ordinea de zi a plenului de miercuri a legii, pentru a fi respinsă. 

„Am făcut atunci niște afirmații și sper să fi fost bine înțeles. Eu nu am niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară. Îi cunosc pe mulți, am avut mulți colegi, am în continuare colegi, îi respect, marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici, care își văd de ale lor. Problema pe care o am este cu politicienii, în special cu politicienii din PSD, care, culmea, au încercat să promoveze legislație care privește autonomia Ținutului Secuiesc.

Este surprinzător și, recunosc, pentru mine și cred că pentru mulți dintre dumneavoastră, supărător. Au încercat să se scoată pesediștii și după scurt timp au introdus legislația în Senat, unde au picat-o.

Dar iată că vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară. Culmea, în Senat a trecut, tot tacit, o altă inițiativă a UDMR care, practic, se constituie într-un cod administrativ paralel cu cel existent deja, un fel de cod administrativ în varianta UDMR.

Acest cod administrativ introdus de UDMR în circuit parlamentar prevede, de exemplu, ce credeți, obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal.

De data aceasta PSD nu poate să spună că nu a știut, fiindcă această inițiativă a trecut prin comisiile Senatului, unde membrii PSD au votat pentru.

Acum, probabil, după ce am arătat public ce se dorește iarăși din partea PSD, vor găsi o formă să voteze împotriva și acestei legi. Însă nu putem să ne facem că nu vedem cum PSD este evident în situația de a promova anumite acte administrative, legi, care vin să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc, ori așa ceva este pur și simplu neconstituțional și nu voi tolera apariția unor astfel de legi.”, a mai declarat Iohannis.

Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a precizat luni că în proiectul de modificare a Codului administrativ, care urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, nu există obligaţia de folosire a limbii maghiare ca a doua limbă oficială în Transilvania, „aceasta fiind o afirmaţie falsă, cu tentă de a scandaliza”, şi că modificările din proiect nu sunt noi sau secrete.

„Şi acest lucru este scris în expunerea de motive a proiectului legislativ. În acest proiect legislativ, 99% este forma preluată din forma Codului administrativ aprobată de către Parlament în 2018 şi sunt câteva modificări, care niciuna dintre ele nu sunt neobişnuite, nu sunt secrete, sunt chestiuni despre care UDMR a vorbit de-a lungul timpului. Acest subiect care a declanşat, practic, acest scandal este evident continuarea ideii de a încerca a justifica declaraţia – pentru noi total de neacceptat – a preşedintelui Iohannis referitor şi la limba maghiară şi la adresa comunităţii maghiare. Acest proiect legislativ, alături de alte 78 de proiecte, iniţiate de toate formaţiunile din Parlament, în contextul acesta al pandemiei, a trecut tacit prin Senat şi urmează a fi dezbătut în Camera Deputaţilor”, a explicat senatorul UDMR pentru Agerpres.