Ford România a reluat activitatea. pe lângă mașini, compania produce și viziere.

Distribuie acest articol:

Companiile românești se mobilizează pentru a reporni economia țării dar și pentru a-și aduce aportul în trecerea peste pandemie. Ford și-a redeschis fabrica de la Craiova și pe lângă producția de mașini, va scoate pe piață și viziere.

Fabrica Ford a anunțat astăzi că muncitorii de la uzina din Craiova și-au reluat activitatea. Prrocedurile de lucru însă vor fi adaptate în funcție de măsurile de protectie  impuse în această perioada.

Pentru început, conducerea fabricii a luat decizia că activitatea să se realizeze într-un singur schimb, atât în fabrica de vehicule, cât și în cea de motoare.

“Protejarea și menținerea sănătății și a siguranței angajaților noștri este principala prioritate a Ford în procesul de reluare a producției și revenire la muncă”. au declarat reprezentanții companiei.

Compania va produce pe lângă mașini și piese, viziere care vor  fi utilizate în uzinele sale din toată Europa.

Aceste accesorii  vor trebui să fie purtate de către personal sau de către vizitatori. Aceste tipuri de protocoale vor fi impuse la nivelul întregii companii, din toate reprezentantele.

Prin acest demers  compania contribuie la reducerea cererii din lanțurile de aprovizionare pentru echipamentele de protecție personală care sunt necesare serviciilor medicale și altor industrii.

De altfel, Ford Craiova produce propriile viziere,norme suplimentare de protecție pentru unele operațiuni din cadrul uzinei.
Producția în cadrul companiei se va relua însă treptat, iar angajații se vor întoarce la muncă pe etape, astfel încă protocolul de măsuri de protecție să poată fi implementat și respectat întocmai.