Primele măsuri care ar putea fi luate după ridicarea stării de urgenţă. Afacerile care s-ar redeschide

Distribuie acest articol:

Cabinetele stomatologice ar fi primele deschise după 15 mai. Acesta este planul premierului Ludovic Orban, pe care l-a prezentat colegilor din PNL, conform unor surse politice care au participat la discuţii.

Premierul ar fi declarat că sunt mulţi oameni care au urgențe dentare. Iar medicii stomatologi spun că sunt pregătiţi să deschidă cabinetele. Erau deja obişnuiţi să poarte mănuşi, măşti, viziere şi să folosească dezinfectant.

Medicii vor fi obligaţi să îşi programeze pacienţii cu o pauză de 30 de minute între ei, astfel încât să nu se întâlneasca în sălile de aşteptare şi să fie timp suficient de dezinfectare.

Şi în saloanele de cosmetică se fac pregătiri.

Marina Lixandra, proprietara unui salon: „Masa de manichiura va fi despărţită de un plexiglas de un metru pe 60 de cm. Avem deja viziera pentru fiecare angajat. Mănuşi care vor fi schimbate după două ore. Măşti n 95 şi recepţia va avea plexiglas.”

Proprietarii saloanelor spun că sunt gata să renunţe la zonele de aşteptare din saloane.

Valentino Beltrano, proprietar salon înfrumuseţare: „După fiecare client, locul de muncă se dezinfectează. Suprafaţa se dezinfectează tot cu substanţele avizate de ministerul Sănătăţii.”

În planul prezentat de premier, saloanele ar putea fi deschise după 15 mai sau 1 iunie, spun aceelasi surse. Înainte, Guvernul trebuie să stabilească noi reguli de funcţionare pentru aceste spaţii, astfel încât să se prevină extinderea virusului.

După expirarea stării de urgenţă, guvernanţii iau în calcul să deschidă şi parcurile şi bazele sportive.

Asta înseamnă că oamenii ar avea voie să practice sporturi individuale, să alerge sau să joacă tenis. În continuare, sporturile de echipă, fotbalul sau baschet, vor rămâne interzise.

Oficialii sunt rezervaţi însă în ceea ce priveşte deschiderea restaurantelor, cel puţin în prima fază.

Primarii din toată ţara aşteaptă deciziile finale ale Guvernului, fără de care nu pot să acţioneze.

La Iaşi, de la 15 mai se vor redeschide terasele, spune primarul. Vor fi monitorizate pentru a nu se aglomera. Şi mijloacele de transport în comun vor fi supravegheate.

Măsuri speciale se pregătesc inclusiv la grădinile zoologice. La Braşov se vor trasa linii pentru păstrarea distanţei sociale, iar biletele se vor vinde electronic.

Şi cei care administrează muzeele în aer liber spera la undă verde pentru vizitatori. Muzeul Astra din Sibiu se întinde pe o suprafaţă de aproape 100 de hectare, iar oamenii s-ar putea plimba 10 kilometri printre clădiri monument aduse din toate colţurile ţării.

Pentru competiţiile sportive nu s-a luat încă o decizie. În cazul în care vor fi permise, se vor desfăşura fără spectatori pentru o bună bucată de timp.