Alertă teroristă la Viena. Preşedintele Austriei a fost transferat într-un spaţiu securizat

Distribuie acest articol:

Sediul Preşedinţiei Austriei a fost evacuat, miercuri după-amiază, iar preşedintele Alexander Van der Bellen a fost mutat temporar într-un spaţiu securizat, din cauza unei alerte cu bombă, anunţă autorităţile de la Viena.

Palatul Hofburg din Viena, sediul Preşedinţiei Austriei, a fost evacuat miercuri după-amiază după primirea unui email prin care se anunţa prezenţa unui dispozitiv exploziv în clădire, afirmă surse citate de publicaţia Der Standard.

Preşedintele Alexander Van der Bellen a fost transferat câteva ore într-o locaţie securizată, a declarat Reinhard Pickl-Herk, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Austriei, citat de agenţia de presă APA.

„Agenţii noştri au acţionat imediat. Căutările nu au depistat niciun dispozitiv suspect”, a comunicat Poliţia din Viena prin Twitter, potrivit Mediafax.

Autorităţile austriece încearcă să afle cine a trimis mesajul de ameninţare şi din ce motiv.