Peste 3.500 de români blocați la granița dintre Austria și Ungaria. Aurescu: Un posibil culoar de trecere, doar în această seară

Distribuie acest articol:

Peste 3.500 de români sunt blocați în mașini la granița dintre Austria și Ungaria, după ce azi noapte a intrat în vigoare decizia guvernului maghiar de a nu mai permite tranzitarea teritoriului țării, pe fondul pandemiei de coronavirus. Budapesta a permis numai tranzitarea camioanelor de marfă.

Actualizare 14:30. Ministrul Bogdan Aurescu a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că, în urma unor discuții preliminare, autoritățile maghiare i-au transmis că ar putea deschide un culoar de trecere în această seară, în jurul orei 2o sau 21, care să fie supravegheat de polițiștii din țara vecină.

„Ungaria va sprijini ca măsură de excepție, dar aplicată o singură dată, repatrierea acestor cetățeni români pentru a ajunge printr-o trecere neîntreruptă pentru a ajunge pe teritoriul României, pentru a fi preluați de autoritățile române”, a afirmat ministrul român de externe.

Oficialul român a mai spus că a transmis părții maghiare că este o oră târzie, având în vedere că unii dintre români așteaptă să treacă frontiera autro-ungară de la miezul nopții.

Ministrul a precizat că lucrează pentru ca miile de români să poată ajunge acasă cât mai repede.

Bogdan Aurescu i-a sfătuit pe românii care se întorc în țară „să evite tranzitul pe teritoriul Ungariei, pentru că nu mai este permis”.

Potrivit mesajelor trimise de cititorii Digi24.ro, cozile de mașini se întind pe zeci de kilometri. În aceeași situație se află însă și cetățeni din alte țări.

Telespectatorii Digi24 ne semnalează că astfel de situații se înregistrează și în Slovacia pe sensul de intrare în Ungaria.

Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, a transmis printr-un comunicat de presă că a luat legătura cu omologul său maghiar pentru deblocarea situației.embed

MAE: Ministrul Bogdan Aurescu a cerut omologului ungar un coridor umanitar pentru tranzitul românilor

„Comunicat de presă privind discuția telefonică a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu omologul ungar pentru deblocarea tranzitului cetățenilor români de la granița dintre Austria și Ungaria.

În continuarea eforturilor Ministerului Afacerilor Externe pentru asistarea cetățenilor români în contextul măsurilor restrictive impuse de tot mai multe state în vederea gestionării epidemiei de COVID-19, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut marți, 17 martie 2020, o convorbire telefonică cu omologul ungar, Péter Szijjártó.

Discuția a survenit pe fondul deciziei Ungariei de a închide granițele pentru traficul de persoane, decizie care a devenit aplicabilă începând cu data de 17 martie, ora 00.00, situație care, în absența unei notificări prealabile oficiale, a dus la crearea unor blocaje la frontiera dintre Austria și Ungaria, pe sensul de intrare pe teritoriul ungar.

În acest context și pe fondul semnalelor multiple primite din partea cetățenilor români aflați la punctul de frontieră Nickelsdorf care doresc să revină în România din diferite state europene, ministrul Bogdan Aurescu a semnalat situația umanitară creată, prin prezența unui număr considerabil de familii cu copii și persoane în vârstă (în total peste 3500 de persoane până la acest moment), și a solicitat adoptarea de urgență de către autoritățile ungare a unor măsuri care să permită reluarea tranzitului acestora pe teritoriul ungar.

Ministrul Bogdan Aurescu a accentuat caracterul foarte sensibil al situației create, inclusiv ca urmare a faptului că informațiile nu au fost disponibile cu suficient timp în prealabil, și a solicitat sprijinul omologului său pentru crearea de urgență de către autoritățile ungare a unui coridor umanitar care să permită tranzitul continuu prin Ungaria spre România al tuturor cetățenilor români aflați în prezent la frontiera dintre Austria și Ungaria.

Ministrul Péter Szijjártó a confirmat că Ungaria va sprijini, ca măsură de excepție, aplicată o singură dată, repatrierea cetățenilor români în cel mai scurt timp posibil, urmând ca detaliile efective privind intrarea pe teritoriul Ungariei și tranzitarea acestuia până la granița cu România să fie stabilite, și apoi măsurile implementate, de autoritățile de resort ale ministerelor de interne din cele două țări.

Cei doi miniștri de externe au convenit să păstreze legătura pe durata acestei zile pentru a monitoriza deblocarea în teren a situației și revenirea cu bine în țară a cetățenilor români.

În paralel, pe același subiect, ministrul Bogdan Aurescu a ținut legătură și cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg.

De asemenea, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, tot astăzi,17 martie 2020, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Iulia Matei, a avut o întrevedere, la sediul Ministerul Afacerilor Externe, cu ambasadorul Ungariei la București, Botond Zákonyi, în care au fost efectuate, și pe acest canal diplomatic, solicitările menționate mai sus. Complementar, partea română a semnalat cu acest prilej și liniile directoare adoptate de Comisia Europeană la 16 martie 2020 cu privire la managementul frontierelor în vederea protecției sănătății și asigurării disponibilității bunurilor și a serviciilor esențiale în interiorul Uniunii Europene, care fac referire la obligația statelor membre de a facilita tranzitul cetățenilor și a rezidenților UE care revin în statul de reședință.

MAE precizează că un demers similar a fost făcut și de ambasadorul României la Budapesta pe lângă subsecretarul de stat pentru dezvoltarea relațiilor cu Europa și SUA din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, Ferenc Kumin.”